Echinocțiu

Echinocțiu.

Punctul în care ziua și noaptea se privesc de la egal la egal, fiecare păstrându-și demnitatea.

În acest moment de echilibru cosmic, simt că și eu sunt chemată să mă aliniez. Să îmi așez haosul și ordinea, întunericul și lumina, în aceeași respirație.

Pentru mine, echinocțiul este un memento că dualitatea e esențială. Nu pot trăi doar în lumină, așa cum nu pot rămâne pierdută în întuneric. Între cele două se naște viața mea, balansându-se cu pași nesiguri uneori, dar totuși continuând să danseze. Știu că sunt făcută din umbre și raze de soare, din tăceri și cuvinte. Acest moment, când ziua nu triumfă asupra nopții, și nici noaptea asupra zilei, mă învață să nu aleg o extremă, ci să îmbrățișez ambele părți ale ființei mele.

Echinocțiul îmi amintește de propria-mi căutare de echilibru - de acele momente când simt că mă destram, doar pentru a descoperi că prăbușirea mă aduce mai aproape de adevăr. Este un punct de cotitură, un loc unde mă opresc, respir adânc și recunosc că sunt între lumi.

Între dorințe și acceptare. Între luptă și pace.

Echilibrul nu înseamnă imobilitate, ci un flux constant între polarități.

La fel ca Pământul, și eu oscilez, dar învăț să rămân în armonie cu mișcarea, să mă las dusă de ciclurile vieții fără teamă că mă voi pierde. Fiindcă, la fel ca echinocțiul, echilibrul meu vine și pleacă - și asta este perfect în regulă.

🤍🖤