Timpul respiră prin fereastră

Timpul respiră prin fereastră, o respirație lentă și adâncă ce amestecă trecutul, prezentul și viitorul într-un singur moment.

Reflexiile deformate, fac ca ființa să se întâlnească cu propria efemeritate – ecoul de siluete care pășesc fără să știe că pașii lor sunt deja amintiri, captivi într-o buclă a neantului. Aici, suntem fragmente de lumină și umbră, rătăciți într-un dans silențios al dispariției noastre inevitabile.

Privind, devii conștient că timpul nu ne aparține. Ne mișcăm doar pe liniile sale invizibile, lăsând urme delicate, ca o șoaptă uitată. Ființa se scurge printre aceste fâșii de sticlă, iar realitatea devine o oglindă fragmentată, în care fiecare segment păstrează un adevăr trecător despre noi, faptul că suntem, mereu, într-un proces de disoluție, de revenire în tăcerea eternă din care am fost creați.

🩶