De ce? De ce? De ce?

De ce? De ce? De ce?

E necesar să trecem mai întâi prin întuneric pentru a prețui lumina?

De ce?

Oamenii resimt chemare de a căuta un sens mai profund, de a regăsi puterea colectivă de a reclădi, de a aduce frumosul în viețile lor doar atunci când ajung la capătul neputinței sau uneori chiar la fundul iadului?

Procesul de restaurare a catedralei este, din punctul meu de vedere, simbolic, o restaurare a propriei noastre credințe în umanitate, în capacitatea de a vindeca și de a trece prin întuneric.

Astăzi, Notre Dame stă ca o mărturie vie a faptului că, dincolo de suferință, există renaștere.

Incendiul a ars nu doar lemn și piatră, ci și teama de pierdere, amintindu-ne că putem renaște din propria cenușă, iar acest proces de reconstrucție interioară este, poate, cea mai puternică dovadă de credință. Notre Dame continuă să fie un loc sacru nu doar prin ceea ce reprezintă fizic, ci prin puterea ei de a ne aduce aminte că, orice rană, indiferent cât de mare, poate fi vindecată.

Condiția este însă să existe dorință (CREDINȚĂ) și acțiune.

🧡