Suntem oglinzi unii pentru ceilalți

Suntem oglinzi unii pentru ceilalți.

Fiecare reflexie a noastră în celălalt spune o poveste diferită despre noi înșine. Unele sunt clare, aproape crude, dezvăluindu-mi colțuri ale sufletului pe care le credeam ascunse. Altele sunt blânde, difuze, îmbrățișându-mă cu lumină și acceptare.

În ochii lor, îmi descopăr umbrele, acele părți de care fug sau pe care încerc să le neg. Dar, tot în ei, văd și strălucirea, lumina pe care am uitat să o recunosc în mine.

Fiecare privire, fiecare gest al lor îmi vorbește despre mine. Când cineva mă rănește, îmi oglindește propriile răni, neîngrijite. Când cineva mă iubește, îmi arată locurile unde sunt întreagă, unde inima mea mai știe să bată sincer. Îmi dau seama că îi judec uneori, pentru că îmi este greu să accept ceea ce ei reflectă – o teamă, o nesiguranță, o parte din mine de care fug.

Dar cel mai mult mă surprind momentele de claritate, acele clipe în care privirea cuiva devine oglinda unui adevăr simplu: suntem mai asemănători decât diferiți. În acele reflexii, nu mai există distanță, ci doar o liniște care-mi spune că, privindu-i pe ceilalți, mă învăț pe mine.

Sunt, până la urmă, suma acestor reflexii. Și aleg să le privesc nu ca pe niște imagini rupte, ci ca pe un mozaic care mă construiește zi după zi.

🩵