Culorile plutitoare

Privesc culorile.
Plutitoare precum viața însăși.

Asemenea lor, mă simt suspendată între cer și pământ. Privesc la tot ceea mă înconjoară. Fără să-mi aparțin cu adevărat. Sferele acestea, fragile și strălucitoare, oglindesc lumea, dar nu o rețin.

Sunt efemere.

La fel ca fiecare dintre noi, dansând o vreme în lumină, până când o adiere de vânt le duce departe. Ori un gând le spulberă.

M-am întrebat cât de mult din viața mea este asemenea lor. O colecție de momente care vin și pleacă, uneori frumoase, dar imposibil de prins.

Ce rămâne din toate?

Reflexiile mele în alte suflete, amintirile celor care m-au văzut plutind prin propriile lor povești.

Culorile plutitoare mi-au vorbit astăzi despre frumusețea trecerii timpului.

Nu este despre ce pierdem, ci despre ceea ce reușim să luminăm pentru o clipă. Și poate că asta e tot ce contează: să plutim în lumină, chiar și pentru puțin timp, înainte ca vântul să ne poarte către eternitate.

🩷