Ușa și inima mea, deschise către copii

De-a lungul timpului, ușa și inima mea au fost mereu deschise către copii. Au venit în casa noastră în cele mai diverse împrejurări: unii pentru câteva clipe, alții pentru zile sau chiar săptămâni. Indiferent însă cât au stat, fiecare dintre ei a lăsat o urmă, o poveste, o lecție de viață ori un zâmbet.

Fiecare copil a însemnat o binecuvântare.

Îmi amintesc de momentele când râsetele lor ne umpleau camerele, ori de clipele în care se așezau tăcuți la masă sau se pierdeau în gânduri pe canapea. Dar, indiferent de context, au fost mereu prezenți. Am avut alături copii din medii foarte diferite, din contexte dificile ori norocoase. Am descoperit insă ceva profund în fiecare dintre ei. Dincolo de orice diferență de vârstă ori intelectuală, socială, etnică ori religioasă, ei sunt uimitor de asemănători.

Sunt curiozitate. Sunt entuziasm.

Sunt atât de frumoși, fiecare în felul său unic.

Și cu toții au un numitor comun, dorința de a fi văzuți, acceptați și iubiți exact așa cum sunt ei, cu bune și mai puțin bune.

Din perspectiva părintelui observator, pot spune doar, că prin simplitatea lor dezarmantă, copiii sunt cei mai sinceri maeștri. Ei nu ne învață din cărți, ci prin prezența lor autentică. Prin râsul spontan sau printr-o privire care poate sfărâma orice mască. Sunt o cale sigură către lumină și desăvârșire, cu condiția să știm să-i observăm cu răbdare și să-i ascultăm cu inimă deschisă.

Le sunt recunoscătoare tuturor si fiecaruia în parte, copiilor mei și celor de "împrumut", că au avut încredere să se apropie de mine, că au găsit un colț de siguranță și iubire în casa noastră. Le sunt recunoscatoare pentru lecțiile despre răbdare, despre vulnerabilitate și despre cum să vezi lumea prin ochi curați.

Privirea lor sinceră, gesturile spontane, zâmbetele care vin din suflet, toate acestea îmi reamintesc că frumusețea nu are nevoie să fie cosmetizată.

Între ei nu există bariere. Își împart jucăriile, hainele, poveștile. Visele.

Uneori și lacrimile.

De la ei am învățat că adevărata conectare este atât de simplă și firească.

Sunt adevărații maeștri care m-au îndrumat, fără să-și propună, către ceea ce este cu adevărat esențial.

Către IUBIREA infinită și puterea lui IMPREUNĂ.

***

În locul unor urări de an nou, las aici pentru mine (și pentru voi) câteva întrebări ce să servească drept introspecție sau poate chiar rezoluție pentru anul ce vine.

Oare când a fost ultima oară când ai privit un copil cu adevărat, dincolo de aparențe?

Cât din frumusețea, sinceritatea și lecțiile lor, ale copiilor, au reușit să îți atingă sufletul?

Și, dacă ai deschide ușa inimii tale pentru ei, ce crezi că ai descoperi despre tine?

Si în final ce ai spune acum copilul tău interior?

❤️