Ne îndrăgostim de flori sau de rădăcini?

Floarea e spectacolul lumii. Frumusețea trecătoare, aplauzele de moment, forma perfectă care oricum se va risipi. Ea ne seduce ușor, pentru că e vizibilă, palpabilă, accesibilă. Ne place să credem că iubirea seamănă cu o floare, colorată, fragilă, intensă.

Dar floarea nu are putere să reziste singură. Rădăcina este cea care hrănește, care trăiește în întuneric, nevăzută, departe de privirile superficiale. Acolo se află forța, răbdarea, continuitatea.

Poate că și iubirea e la fel, dacă ne oprim doar la suprafață, la gesturi frumoase, la vorbe dulci, la momente de intensitate, inevitabil vom fi dezamăgiți când vine schimbarea, când apar iernile, când culorile dispar. Dar dacă ne legăm de rădăcină, de esența celuilalt, de ceea ce e solid și adânc, atunci nu mai contează anotimpurile.

Pentru că floarea e doar clipa.
Rădăcina e eternitatea.

Și în final, mă uit la viața mea și înțeleg tot mai mult că nu sunt construită pentru iubiri de vară, oricât de spectaculoase ar fi ele. Vreau rădăcini. Vreau să cresc împreună cu omul meu, să știu că și atunci când frunzele cad, avem încă pământul comun care ne ține.

Și poate că asta e cea mai importantă întrebare pe care merită să ne-o punem...

ne îndrăgostim de flori sau de rădăcini?

Câți dintre noi alegem să iubim rădăcina, cu toată tăcerea și întunericul ei, și câți ne mulțumim cu o floare care, mai devreme sau mai târziu, se va ofili?

💛