Aproape de vârsta centenară

Îmi imaginez că undeva, departe în timp, aproape de vârsta centenară, viața se va așeza în sfârșit blând pe lângă mine.
Nu ca un trofeu câștigat după o luptă grea.
Ci, mai degrabă, ca un râu care, după mii de cotituri, își găsește în sfârșit drumul către marea nesfârșită a intregului Divin.
Atunci, voi știi că totul va fi bine.
Nu prin rezolvarea tuturor neliniștilor, ci prin simpla lor dizolvare în ceva mai mare decât mine.
Dar dacă nici atunci nu va fi așa?
Dacă nici la marginea timpului liniștea nu va să vină?
Va înseamna asta oare că sfârșitul nu a sosit? Pentru că adevăratul sfârșit nu are chip de neliniște.
Adevărul este că binele nu se împlinește doar în timp, ci în afara lui. Fiecare pas pe care îl facem aici nu este decât o pregătire pentru întâlnirea cu acel Bine absolut, unde toate fragmentele se adună și se rostesc într-un singur cuvânt, ÎNTREG.
De aceea, atunci când încă nu e bine, să nu ne temem. Nu eșecul este cel care ne va însoți, ci neîncheierea. Viața nu are sfârșit. Eternitatea ne așteaptă, răbdătoare, dincolo de frânturile de timp.
Iar inima, cu toate zbuciumurile și neliniștile ei, nu face altceva decât să ne poarte, încet, spre acel loc în care sfârșitul și începutul sunt una.
❤️
Publicat prima dată pe Facebook, 3 septembrie 2025.