Când viața îți ia totul, cine alegi să fii?

Sunt clipe în care viața te dezbracă de toate lucrurile cu care te-ai obișnuit să te definești.
Casa nu mai e casă, ci o vagă amintire, munca nu mai e scut, oamenii nu mai sunt ancora pe care te sprijineai iar căminul s-a scurs undeva printre degete.
Sunt momente când rămâi gol, aproape străin de tine însuți.
Și totuși, există ceva ce nu se poate lua.
Alegerea.
Felul în care privești haosul.
Felul în care te raportezi la durere.
Felul în care spui „da, merg mai departe” sau „nu, rămân aici”.
Când totul se năruie, nu rămâne decât propria ta atitudine. Poți să te lași îngenuncheat de ură, de frică, de disperare. Sau poți să ridici ochii și să alegi altceva, să fii mai mare decât ce ți se întâmplă.
Timpul, m-a învățat că sensul nu vine întotdeauna din lucrurile mari.
Uneori e într-o privire.
Într-o atingere.
Într-un copil care îți strânge mâna fără să știe ce lupte porți înăuntrul tău.
Într-un om care rămâne lângă tine atunci când toată lumea pleacă.
Atitudinea nu e o mască. Nu e pozitivism ieftin.
E o forță tăcută care ne spune că nu ceea ce pierd mă definește, ci cine aleg să fiu în timp ce pierd.
Și atunci, te intreb pe tine, cel care acum citești aceste rânduri,
Când viața îți ia totul, cine alegi să fii?
Publicat prima dată pe Facebook, 16 septembrie 2025.