Petit Snob

Parenting

Infertilitate. Fertilizare. Trofeu. Decădere.

Observ.

Aceeași linie dramatică repetându-se cu o recurență greu de imaginat.

Tipare ale omului recent.

Infertilitate. Fertilizare. Trofeu. Decădere.

Un arc uman fragil, care începe cu speranță absolută și se încheie, prea des, cu ruine emoționale irepoarabile.

Totul începe cu dorința de a avea un copil. O lipsă care devine gol, apoi obsesie, apoi proiect existențial. Cuplurile intră în această etapă cu o vulnerabilitate care le taie respirația. Hormonii, analizele, ecografiile, banii investiți, încrederea în medici, în corp, în șansă. Speranța devine singurul ritual care mai ține relația în viață. Infertilitatea nu doar testează corpul. Testează alinierea dintre două suflete care, în teorie, vor același lucru.

Apoi vine fertilizarea.

O industrie întreagă, rece, tehnică, dar care încă păstrează o urmă de magie. Cupluri ce pot recita, cu o precizie chirurgicală, calendarul procedurilor, dozele de hormoni, numărul de foliculi. Știu tot ce mișcă în corp. Corpuri epuizate, dar determinarea rămâne intactă.

Paradoxul?

Chiar aici, în epicentrul luptei pentru viață, apare prima fisură, și anume lipsa de respect dintre parteneri. Ceea ce într-un moment a fost iubire, se roade încet, fără zgomot, până la momentul în care izbucnește.

Recent, vorbeam cu un cuplu despre albine, despre roluri, despre ordinea lor firească și modelul unei familii funcționale. Ea l-a privit aspru în ochi, apoi s-a întors spre mine, cu un zâmbet tăios, întrebând retoric

„...și trântorii, ei ce rol au?”

A spus-o cu siguranța celui care lovește exact unde știe că e punctul slab. O vorbă aruncată, dar care a rupt tăcerea și a spart orice aparență de împreună. E incredibil cât de repede se poate degrada respectul în locul în care ar trebui să fie cel mai prezent. Luptau pentru concepție, dar în fapt luptau unul împotriva celuilalt.

Și totuși, uneori miracolele se întâmplă.
Copilul apare.
Fotografia de la ecograf, lacrimile, promisiunile murmurate.

Aici ar trebui să înceapă ascensiunea. Dar, pentru multe cupluri, aici începe transformarea copilului în simbol. Devine dovada victoriei lor împotriva infertilității.

Un trofeu adus acasă. Un rezultat, nu o ființă. Nu un suflet.

De aici încolo, ceea ce odinioară îî unea, devine din ce în ce mai fragil.

Copilul devine instrument în negocierea puterii dintre adulți. De la cine are dreptate, se ajunge la cine are drepturi. De la „noi am reușit”, la „e al meu”. Și într-o spirală care ar trebui să fie imposibilă, părinții care au luptat ani pentru un copil ajung să-l tragă, simbolic și juridic, de o parte și de alta. Prin instanțe, măsuri coercitive, ordine de protecție, acuzații și strategii.

Copilul devine o monedă de schimb afectiv.

O piesă în conflict.
O justificare.
O armă.

Exact ce nu ar trebui să fie.

Firul complet, infertilitate, fertilizare, trofeu, decădere, nu e o teorie imaginată ori scenariu de film. Este o hartă pe care o văd din ce în ce mai des. Iar ceea ce doare cel mai mult este claritatea faptului că dorința de viață nu garantează capacitatea de a o proteja. Că lupta pentru a crea un copil este, în mod paradoxal, infinit mai reușită decât lupta de a-l crește cu demnitate.

În iubire, armonie și înțelegere.

Oamenii însă sunt dispuși să își sacrifice tot pentru a da viață, dar nu sunt pregătiți să renunțe la propriile orgolii pentru a o păstra întreagă.

💔

Publicat prima dată pe Facebook, 4 decembrie 2025.