Noaptea Sânzienelor, când femeile au devenit păsări

Noaptea Sânzienelor, când femeile au devenit păsări și florile, rugăciuni

Dimineața asta are o lumină altfel. Ca și cum ceva s-a așezat mai bine în lume, ca și cum pământul a fost atins, pentru o clipă, de zâmbetul unor zeițe.

Aseară, la Casa cu Iederă, nu am fost doar martorii unei sărbători. Am fost parte dintr-un ritual tăcut și viu, în care am reaprins în noi flacăra blândeții și a frumuseții necondiționate. Fiecare femeie prezentă a adus cu ea o poveste, un dor, o rană și o floare. Și le-a lăsat acolo, în lumina caldă a serii, printre ierburi de leac, cântece șoptite și priviri care nu mai aveau nevoie de cuvinte.

A fost o noapte de reamintire.

Ne-am amintit că suntem ciclice, că suntem pământ roditor și apă curgătoare. Ne-am amintit că dansul, râsul, liniștea și atingerea sunt forme de rugăciune. Și poate, cel mai frumos dintre toate, ne-am amintit unele de altele.

La ora 19:00, curtea s-a umplut de pași ușori, de miresme de pelin și sânziene, de voci moi și priviri limpezi. Timpul s-a dilatat, iar între zidurile Casei cu Iederă s-a țesut o lume nouă, în care nimeni nu grăbea nimic. Am împletit coronițe, am lăsat dorințe să se ridice spre stele și am gustat din mierea clipei trăite conștient.

Mulțumesc tuturor celor care au fost.

Femeilor care au știut, fără să spună, că prezența lor e vindecătoare. Oamenilor care au ales să fie acolo cu sufletul deschis, neștiind exact de ce, dar simțind că trebuie.

Noaptea Sânzienelor a trecut.

Dar ceva din ea rămâne cu noi, în felul în care ne vom atinge azi mâinile, în felul în care vom privi o floare sau ne vom auzi respirația.

Eu vă mulțumesc.

Și vă așteapt din nou, ori de câte ori simțiți că aveți nevoie să vă întoarceți acasă, la voi.

💛