Nu e slăbiciune să te lași cuprinsă

Am tot simțit să scriu reflecții despre feminism și despre felul în care femeile de azi par uneori prinse între două extreme: lupta de a dovedi mereu că sunt „destul de puternice” și dorința secretă de a-și permite, din când în când, să lase armura jos.

Reacțiile au fost violente, cuvinte extrem de dure, venite chiar de la femei. Nu întâmplător, cele mai jignitoare comentarii au venit dinspre locurile cu cele mai nevindecate răni. Îmi este limpede că exact acolo unde doare cel mai mult, acolo e și adevărul pe care refuzăm să îl privim.

Pentru că, da, există o intimitate care nu are legătură cu atingerea, ci cu puterea și încrederea. O intimitate unde vulnerabilitatea întâlnește forța, iar feminitatea autentică își găsește locul lângă masculinitatea autentică.

Asta nu înseamnă dependență, nici lipsă de valoare. Înseamnă, dimpotrivă, o conexiune mai profundă decât toate luptele pentru „dreptate” și „egalitate” strigate în afară. Egalitatea înseamnă să fim întregi împreună, nu să ne anulăm unul pe altul.

Femeile cele mai puternice sunt, adesea, cele care în taină își doresc un loc sigur, în bratele protectoare ale unui bărbat, unde să se poată așeza, nu pentru că nu sunt suficiente, ci pentru că sunt umane. Și, da, un bărbat autentic nu doar asistă la asta, ci își asumă rolul de martor și de sprijin.

Asta e ceea ce, pentru mine, înseamnă energia feminină și masculină în echilibru, nu competiție, nu ură, nu jigniri, ci întâlnire.

Și da, poate că tocmai această idee deranjează. Pentru că a ne recunoaște vulnerabilitatea înseamnă a privi în oglindă ceea ce încă nu am vindecat.

Dar adevărul rămâne același, nu e slăbiciune să te lași cuprinsă. Este, de fapt, cea mai mare dovadă de putere.

❤