Am învățat să renunț

Atât de multe nopți ți-ai frământat sufletul căutând liniștea. Nu liniștea care vine din tăcerea camerei sau dintr-un apus de soare, ci aceea care stă în tine, adânc, neclintită de furtuni sau de oameni. Când obosești să tot privești în jur, să cauți explicații acolo unde nu sunt, să dai vina pe lume, descoperi ceva atât de simplu, că pacea ta depinde doar de tine.

Nu poți controla felul în care ceilalți aleg să te iubească sau să te rănească. Nu poți opri ploaia și nici nu poți face soarele să răsară atunci când tu ai vrea. Dar poți alege să-ți păstrezi centrul.

Să respiri.
Să alegi tăcerea în locul certurilor.
Să nu mai dai energie lucrurilor pe care oricum nu le poți schimba.

Adevărul e că de atâtea ori ai fost prizonier(ă) în cel mai perfid fel, încercând să controlezi imposibilul. Încercând să alini dureri care nu erau ale tale, să rescrii povești care nu-ți aparțineau, să schimbi oameni care nu voiau să se schimbe. Și, în tot acest timp, te-ai rătăcit de tine.

Astăzi, dacă ar fi să răspund la întrebarea, care e secretul păcii mele interioare?, aș spune doar atât.

Am învățat să renunț.

Lasă să plece ce nu e al tău. Ține-ți atenția acolo unde ai putere, în alegerile tale, în felul în care reacționezi, în iubirea pe care o porți.

Restul…

e doar zgomot.

Poate e cel mai greu exercițiu de viață, dar și singurul care dă roade, detașează-te de ce nu poți controla și cultivă-ți grădina interioară. Pentru că liniștea nu se găsește nicăieri altundeva decât în tine.

❤️

📷 Flavius Neamciuc