Petit Snob

Femeie

Ce ai lăsa să cadă din tine?

Știi că și tu porți frunze moarte în suflet, nu?
Gânduri vechi, oameni care nu mai sunt prezenți, emoții care au îmbătrânit în tine și totuși le ții strâns, de teamă să nu rămâi fără umbră.

E octombrie, iar natura lasă. Lasă frunzele să cadă, liniștea să se așeze, vântul să curețe aerul și sufletul pământului. E perioada în care viața se retrage în adânc, ca să se pregătească pentru alt început.

Și mă întreb, tu ce ai lăsa să cadă din tine, așa cum frunzele cad din copaci?

Poate a venit vremea să lași în urmă ceea ce nu-ți mai servește. Așteptările care te apasă, vinovățiile care nu te mai hrănesc, oamenii care te trag în jos, fricile care ți-au crescut ca o a doua piele. Toate acele lucruri pe care le-ai purtat prea mult, doar pentru că ți-era teamă să rămâi goală o vreme.

Simt asta mereu, toamna.

O nevoie adâncă de desprindere. De liniște. De gol. Am învățat că nu poți renaște dacă nu lași ceva din tine să moară. Că nu poți să înflorești din nou dacă nu te cureți de ce e vechi, de ce e greu, de ce e fals.

Cădem uneori cu tot cu frunzele noastre. Cu iluziile, cu poveștile pe care le-am spus despre noi ca să putem merge mai departe. Și nu e un eșec, e un proces natural. Copacii nu plâng după frunzele lor. Ei știu că, pentru a trăi, trebuie să lase.

Tu, ce ai lăsa să cadă din tine azi?

Indiferența.

Sau poate nevoia de control. Poate dorința de a fi pe plac. Poate vocea critică din mintea ta, care îți șoptește că nu ești suficientă. Poate rușinea moștenită, poate perfecționismul care te ține prizonieră între aproape și niciodată destul.

Lasă-le să cadă.

Nu le mai resuscita. Lasă-le să atingă pământul și să se descompună acolo unde le e locul. Pentru că din tot ce cade, viața face loc noului.

Toamna nu e despre sfârșit, e despre spațiul care se eliberează. Despre aerul care intră. Despre încrederea că primăvara va ști singură ce să facă.

Așa că închide ochii pentru o clipă și întreabă-te, ce frunze vechi car încă în mine?

Și apoi, cu blândețe, lasă-le să plece.

Eliberare.

🧡

Publicat prima dată pe Facebook, 6 octombrie 2025.