Frumosul, firul roșu al vieții mele

Scriu din München, din Pavilionul României, între două conversații despre frumusețe. De două zile vorbesc aici, la una dintre cele mai mari întâlniri ale industriei cosmetice din Europa, despre un singur lucru, acela că frumusețea nu se cumpără, ci se construiește dinăuntru, celulă cu celulă. Prin obiceiuri. Prin felul în care alegem să privim la viață. Prin tot ceea ce avem de oferit. Asta e Apiarium. Asta sunt eu. Asta am adus cu mine aici.

Dar o parte din mine e și acasă.
O parte din mine e deja la Timișoara, la Casa cu Iederă, unde mâine seară se întâmplă ceva deosebit de frumos, lansăm Fossils of Wind | Citiri în jar, volumul de poezie al lui Mike Altrin, și deschidem expoziția construită în jurul lui. Pietre pictate, versuri gravate în obiecte, steaguri poetice, un scurtmetraj. O poezie pe care o poți privi, atinge, locui.

Vineri, 12 iunie, de la 19:00.

Iar expoziția rămâne deschisă până pe 23 iunie, pentru cei care vor să zăbovească.

Și mai e o parte din mine, cea mai adâncă, cea care e astăzi singur acasă și se pregătește de ceremonie. Egon, încheie clasa a VIII-a. Opt ani care au trecut ca un anotimp. Aș fi vrut să fiu acolo acum. Să îi pun papionul. Să îi ciufulesc puțin părul. Va fi o data viitoare, am șansa la Balul Bobocilor.

Cresc copii. Şi mai cresc Apiarium și Casa cu Iederă, și uneori toate trei au ceremonii în exact același timp. Astea sunt momentele grele. Aici simt rupturi. În aceste momente mi se frânge inima. Cineva are să trăiască cu lipsa. E important să o acceptăm. Să o conținem și să vedem perspectiva mai îndepărtată. Există un frumos chiar și in lipsă. Reușesc să îl găsesc, așa cum o fac în tot ceea ce fac, de fapt. E firul roșu al vieții mele.

FRUMOSUL.

În copiii care cresc, în borcane, în poezie.
Așa aleg să privesc viața, prin lentile roz. Nu pentru că nu văd și restul. Ci pentru că asta e lentila prin care viața merită trăită.

Ne vedem mâine, la Iederă. 🌿

Și, poate și in curtea școlii...