5% pe val. Restul e antrenament

Cât de stabil e, de fapt, pământul pe care stai?
Nu, serios. Uită-te în jos. Contractul.
Clientul care „revine el”. Clientul care a revenit, dar cu discount și plata la 90 de zile. Salariul care e același, dar cumpără tot mai puțin. Factura la curent de după plafonare, pe care o deschizi doar stând jos. Regula fiscală valabilă luni și abrogată joi. Cursul euro, urmărit cu mai mult interes decât prognoza meteo. Pensiile speciale, singurul lucru din țara asta care n-a fost niciodată în pericol. Și pensia ta, despre care nu vorbim la masă, de față cu copiii.

Pe ce stai, de fapt?

Eu am primit răspunsul vara asta de la copiii mei. S-au întors din tabăra de surf prăjiți bine de soare, cu nisip în locuri anatomice greu de explicat și cu o filozofie de viață pe care eu n-am reușit s-o intuiesc și nici să o cumpăr în ani întregi de traininguri, cărți motivaționale și podcasturi ascultate pe 1,5x.

Egon a fost cel care a pus punctul pe "i" și mi-a explicat cum stă treaba cu prima lecție la surf. La cină, cu gura plină, argumenta că surf-ul nu este despre cum să stai pe placă. E mai mult despre cum să cazi. De patruzeci de ori pe zi. Și să te urci înapoi de patruzeci și unu. Noi, adulții, cădem o dată pe trimestru și scriem trei paragrafe de doliu pe Facebook. (Știu. Am scris și eu câteva).

Apoi m-am apucat de citit (da, am citit, ca orice părinte care încearcă să înțeleagă ce i s-a întâmplat propriului copil) o statistică despre surf. Cam jumătate din timp vâslești. Cam o treime aștepți. Și doar în jur de 5% stai efectiv pe val.

Cinci la sută.

Dacă asta nu e cea mai precisă descriere a muncii în România lui 2026, nu știu care alta ar putea fi. Vâslim tot anul. Așteptăm. Mai vâslim. Efortul crește, randamentul scade, iar marea nu ne citește business planul. Singura diferență e că surferii știu asta și zâmbesc. Noi mai facem un Excel și ne uităm la el până în zori când oricum nu mai prea știm ce e cu viața noastră. Și, mai este și televizorul. Și Facebook-ul pentru cei mai tineri. La știri ni se tot anunță „un nou val de scumpiri”. Am observat că toată lumea aude „scumpiri”. Nimeni nu aude „val”. Diferența e majoră. Valul se poate prinde. Nu-l poți opri. Nici Ministerul Finanțelor nu-l poate opri, mai ales că, de cele mai multe ori, tot el îl generează. Dar, îl poți citi. De la o oarecare distanță care îți lasă timp de gânire. De acțiune. Te poți scufunda pe sub cel care te-ar zdrobi. Se numește duck dive și mi s-a explicat cu condescendența pe care doar un copil de cincisprezece ani o are față de un adult care n-a stat niciodată pe o placă. Și apoi îl poți prinde pe cel care te duce la mal.

Prognoza pentru 2027, hulă fiscală de 3–4 metri, vânt puternic dinspre Palatul Victoria, vizibilitate redusă, ordonanțe izolate vineri seara. Avem două opțiuni. Stăm pe mal cu placa sub braț și înjurăm marea. Sau învățăm să surfăm. Mai există și a treia, să intri în apă fără să știi ce faci, dar aia se numește înec și n-o recomand.

Bun. Acum vine partea pe care ați mirosit-o încă de la al doilea paragraf. Da, asta e o reclamă. Știu. Pagina asta nu e Gazeta de Anunțuri. Nu vând apartamente „cu potențial”, nu fac MLM cu ceai de detox și nici nu vă chem la webinarii despre libertate financiară ținute de oameni cu mașina în leasing sau antreprenoare de pe Instagram care te învață cum „a pornit de la zero”. Zerourile fiind în contul soțului.

Toți pierezevară, autointitulați experții, ne vând, de fapt, același lucru, pământ stabil. Garanția că, dacă urmezi pașii 1, 2, 3, ajungi pe pământ sigur și îți atingi obiectivul fără prea multă tura-vura.

Enjoy The Ride face fix pe dos. Te învață să stai în picioare pe teren mișcător. Și cred, cu toată seriozitatea de care sunt în stare într-o postare despre surf, că asta e lecția pe care copiii noștri trebuie s-o învețe musai. Și cât mai devreme. Școala îi pregătește pentru o lume pe uscat, un singur răspuns corect, un barem, o grilă cu o singură variantă bună. Dar, lumea în care vor trăi ei e apă.

Curge. Se mișcă permanent. Cu o viteză greu de imaginat.

Pe placă nu există poziția corectă. Există doar ajustarea următoare. Echilibrul nu e ceva ce ai, e ceva ce cauți, secundă de secundă. Valul nu-l alegi, îl citești. Nu te uiți la picioare, te uiți unde vrei să ajungi. Căzătura nu e un eșec, e jumătate din program. Și, poate cel mai important, marea nu e împotriva ta. Dar nici de partea ta nu e. E doar acolo. Martor al existenței. Exact ca piața. (Statul e altă discuție. Dar măcar marea nu-ți trimite notificări în SPV.)

Până și numele, care la început mi s-a părut un slogan de tricou, e de fapt toată lecția. Nu „enjoy the destination”. Nu „enjoy the results”. Enjoy the ride. Fix partea pe care noi, adulții, am învățat s-o grăbim, s-o optimizăm și s-o raportăm trimestrial. În 7 zile pe apă acești minunați oameni au făcut mai mult decât am reușit eu să îi învăț în ani.

Nu controlezi marea, (a se înțelege mediul / piața).
Controlezi doar felul în care tu alegi să te raportezi la mediului.

Ai mei merg și la anul. Pe mine nu m-a întrebat nimeni.
Mai sunt locuri libere pentru august 2027.
Detalii aici: Ines Edith Belu sau Bogdan Belu.

Pentru că, niciodată nu vom putea opri valurile. Dar, avem șansa să avem grijă ca ai noștri copii să nu le privească de pe mal, cum le privim noi, uneori.

5% pe val.
Restul e antrenament.
Rămâne cum am stabilit, da?

💙