Să ne strângem puțin, ca ele, înainte de iarnă

Acum, când nopțile se răcesc, albinele se strâng unele în altele. În jurul reginei, trupurile lor mici țin iarna la distanță. Își mișcă mușchii de zbor fără să zboare. Rămân acolo și fac căldură. Cele de la margine primesc frigul, apoi se retrag încet spre mijloc. Altele le iau locul. Căldura trece de la una la alta, odată cu răbdarea de a sta, pentru o vreme, la margine. Mă gândesc adesea la asta. La felul în care viața se păstrează prin apropiere. La cât de puțin ar putea fiecare singură și la cât pot, ÎMPREUNĂ.

Dacă m-au învățat ceva anii de lângă stupi, e să privesc dincolo de o singură albină. Să văd ființa aceea mai mare, alcătuită din mii de vieți, care respiră, simte și își găsește drumul împreună. Apoi să privesc mai departe, fiindcă legăturile ei continuă dincolo de lemnul stupului.

În floare.
În pământ.
În ploaia care vine sau întârzie.
În mâinile noastre.

Albina are nevoie de floare și floarea de albină. Din întâlnirea lor se leagă rodul, iar din rod, o parte din viața noastră. Suntem prinși în această țesătură chiar și atunci când am uitat să o mai vedem.

Ce le trebuie albinelor ca să le fie bine?

Flori multe și felurite, din martie până târziu în toamnă. Apă curată. Aer bun. Pământ căruia să-i lăsăm răgaz. Un adăpost și celelalte aproape. De fiecare dată când înșir toate acestea, mă recunosc în ele. Și nouă ne trebuie un loc în care să putem respira. Ceva bun care să ne hrănească. Un rost. Cineva de care să ne apropiem când se face frig. Noi avem și puterea de a alege. Iar uneori mă doare să văd cât de des o folosim acest liber arbitru ca să ne îndepărtăm. Ne umplem zilele până nu mai încape nimeni în ele. Ne retragem în case, în ecrane, în griji. Pierdem legătura cu pământul, cu oamenii, cu ceea ce simțim.

Ca niște albine care încă zboară, dar nu mai știu încotro e stupul.

Livia Mateiaș a așezat în mijlocul actului ei creativ o întrebare la care mă întorc și eu. Mereu.

Be_e: în ce lume vreau să trăiesc?

O cunosc de atâtea veri, încât am încetat să le mai număr. În anii aceștia am înțeles că apropierea ei de albine merge adânc, în felul în care privește lumea și în grija cu care lucrează.
Be_e este o instalație multimedia creată pentru Casa cu Iederă. Poartă ceva din locul acesta și din întâlnirile care au făcut-o posibilă. În ea s-au adunat drumul Liviei de artistă, munca noastră cu albinele și oamenii veniți aproape, fiecare cu firul lui. Mă bucur că unul dintre fire este și al meu. Primesc întâlnirea aceasta ca pe un dar.

Livia Mateiaș, îți mulțumesc.

Și pentru a vă stârni curiozitatea, dau puțin din "casă". Instalația este gâdită două camere. În The Collapse Room, peisajul e sterp, iar natura și insectele își pierd locul. În The Flourishing Room cresc plante, se deschid flori, viața își găsește loc. Mă tot gândesc că le cunoaștem deja pe amândouă. Trecem prin ele în fiecare zi. Uneori fără să băgăm de seamă, alteori cu mâna chiar pe prag.

Ce cumpărăm? Ce cosim? Ce stropim? Ce lăsăm să crească?

Pe cine lăsăm să se apropie?
Nu știu ce a avut Livia în minte când a ales numele. Poate ne va povesti la artist talk. Eu aud în Be_e albina și, în același timp, acel simplu „a fi”. Mă opresc la spațiul mic dintre litere. Îl văd ca pe un prag, ca pe o clipă de răgaz în care încă putem hotărî cum vrem să fim aici. Îmi e drag și că totul începe toamna. Iedera, viță Japoneză, de fapt, cea care a dat și numele casei, "înflorește" acum, când florile se împuținează. Le mai pune albinelor o masă înainte de iarnă. Un gest târziu al pământului, de care ele au atâta nevoie.

Mâine, joi, de la 18:30, (re)deschidem Casa cu Iederă pentru artă. Vă aștept să zăboviți puțin, să treceți prin amândouă camerele, să vedeți ce mișcă în voi și unde vă vine să rămâneți.
Vom gusta și miere împreună. Pentru mine, mierea păstrează ceva din memoria unui loc. O vară întreagă se adună într-un borcan florile care au fost, ploaia, căldura, lumina unui deal. Și munca acestor ființe mici, de care viața noastră e atât de legată.

Veniți să ne strângem puțin, ca ele. Așa, înainte de iarnă.

**Pe 22 octombrie, ora 18:30, vernisaj
Casa cu Iederă
Acces liber.

Expoziția rămâne deschisă până pe 5 noiembrie:
miercuri–vineri, 13:30–17:30;
sâmbătă, 17:00–20:00.

** Pe 28 octombrie, la 18:00, ne întâlnim la un atelier creativ cu Livia, pentru adulți și copii, cu înscriere.

** Pe 31 octombrie, la 17:00, are loc artist talk-ul.

** Pe 5 noiembrie, la 18:30, încheiem cu finisajul și lectura cărții „Marea aventură a micii albine Mitsu”, alături de Mircea Dragu.