Am vorbit cu inima

Știu că de joi seara ați așteptat cu sufletul la gură să vă povestesc cum a fost la Demo Day. Aș fi vrut să vă scriu chiar atunci, cu emoția încă vie, dar corpul meu, după zilele de muncă pe brânci dinaintea scenei, a rezistat exact cât a fost nevoie și abia apoi și-a cerut tribut.

Vă mulțumesc pentru răbdare.

Între timp, am adus-o pe și pe Rania acasă din stagiul școlii de circ, unde, ca de fiecare data, și ea a avut momentul ei de scenă.
E intrigant să accepți că Şcoala de Circ este, de fapt, o școală pentru viață. Circul are încă o imagine nedreaptă, asociată mai ales cu trivialitatea din mediul politic românesc actual. Și totuși, în aceste stagii, copiii învață exact competențele de care va avea nevoie un viitor adult antreprenor. Învață disciplina, curajul, încrederea în partenerul de alături, lucrul în echipă, să cadă și să se ridice, să stea în fața publicului. Iar când ești obișnuit cu scena și cu publicul de la trei ani, ca adult urci fără emoții și fără frământări și îți faci vocea auzită cu ușurință. Anais Anouk Bădina este dovada vie. Școala de circ a fost cecul ei în alb pentru admiterea la Constructor University din Bremen, cu bursă integrală, înainte să aibă măcar nota sau diploma de bacalaureat.

Joi, la prânz, vă scriam că pentru mine a vorbi în public este cea mai grea sarcină din fișa de post. Câteva ore mai târziu urcam pe scena de la Academia Română, cu toate emoțiile mele și cu o convingere veche, că nu sunt un bun vorbitor. Le-am lăsat pe amândouă la marginea scenei și am vorbit cu inima. Pentru echipa mea, a cărei muncă merita să fie auzită, și, mai ales, pentru voi, femeile.

În aceeași seară, publicul ne-a dat premiul lui. Sunt mândră de mine și, de data aceasta, vreau să o spun cu voce tare. Premiul Publicului înseamnă că oamenii din sală au ales. Au ales un proiect despre femei. Despre un virus pe care, în România, una din șase femei îl poartă, de cele mai multe ori fără să știe. Și despre visul ca femeile să aibă, într-o zi, la scară largă, o opțiune validată de un studiu clinic, și un produs la îndemână, în farmacia de lângă casă.

Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără Biomentorhub.
Din 2020, un grup de tineri profesioniști români construiește aici ceva rar, o punte între cercetătorii români din țară și din diaspora și antreprenorii care vor să ducă știința până la oameni. În spatele acestei punți stă Bogdan Mărgineanu, doctor în bioștiințe moleculare, format ca cercetător la Institutul Francis Crick din Londra. Azi predă fiziologie umană la UMF „Victor Babeș” și neuroștiințe la Universitatea de Vest din Timișoara. A ales să se întoarcă și să construiască aici, cu o convingere pe care o spune simplu, „Schimbăm ideea că un cercetător are opțiuni limitate în România”. Pentru noi, asta înseamnă acum mult mai mult decât o scenă. Avem piste de finanțare deschise și promisiunea că vom avea alături toată rețeaua academică a BioMentorHub și pe Bogdan. Pentru un proiect care are nevoie de un studiu clinic dublu-orb, independent, asta valorează enorm.

Vă mulțumesc cu recunoștință, dragă echipă BioMentorHub, pentru încredere și pentru tot ce construiți. Ce se întâmplă aici e mai mult decât un proiect de business. E o mișcare. Cercetători, medici, antreprenori și comunități întregi de femei care învață să vorbească despre sănătatea lor fără rușine și fără frică. Pentru mine, educația contează la fel de mult ca studiul. Un test făcut la timp. O întrebare pusă medicului. O alegere de zi cu zi făcută cu grijă.

Vă mulțumesc în primul rând vouă, zecilor de mii de femei care ați citit, ați scris și ați dat mai departe povestea noastră în aceste zile. Celor din sală, care ne-ați ales. Și echipei mele, Landler Ramona, Alin Landler, Alina Spiridon, Manuela Avram, Andreea Baniță și Tudor Panait pentru că premiul acesta este și al lor.

Urmează studiul, partea cea mai grea.

Între timp, miercuri, 4 noiembrie, urc din nou pe o scenă. Voi vorbi la Women in Business: Power Talks × David’s Protocol „Lead with Presence”, alături de Oana Vedinaș și Ioana Mafteiu, de la 17:30, la Haufe Group, în Iulius Gardens. A doua scenă în mai puțin de o săptămână. Încep să cred că și vorbitul în public se învață, prin repetiție, până devine obișnuință.

Prezență.

Pentru mine, însă, prezența nu începe pe scenă. Prin practica meditației, am învățat încă din adolescență să mă opresc, să-mi ascult corpul și să fiu cu adevărat prezentă în clipa pe care o trăiesc. Așa am înțeles, de foarte devreme, că prezența începe cu o alegere, aceea de a mă opri și de a vedea cu adevărat ce se întâmplă în jurul meu. Așa privesc și proiectul TERRA:APIS.

Am pornit pe acest drum de la propria mea poveste. Am căutat răspunsuri, am încercat să accept și să înțeleg, să mă întreb ce am de învățat din toate acestea. Căutarea nu s-a mai oprit de atunci și poate că o parte din răspuns este chiar drumul pe care mă aflu azi. Apoi m-am oprit apoi lângă femeile care pleacă și astăzi din cabinet cu un singur sfat, „așteptăm și revenim la control”. Lângă cele 94 din 100 care nu ajung la testul de screening. Lângă cele care mi-au scris în aceste zile, în comentarii, despre propriile lor drumuri prin diagnostice și teste. Le-am ascultat, am înțeles care le sunt nevoile și am ales să caut, împreună cu medicii, un răspuns. Un răspuns care trebuie să treacă acum proba unui studiu clinic.

Asta înseamnă pentru mine să conduci cu prezență. Să fii acolo unde e nevoie de tine. Să numești problema cu voce tare, chiar și atunci când e incomodă. Să oferi informația și educația de care e nevoie înainte să apară o problemă. Și să mergi până la capăt în căutarea unui răspuns, chiar dacă drumul trece prin ani de muncă și prin scene pe care ți-e frică să urci. Doar așa, un business poate ajunge, fără să-și propună, o formă de implicare socială.

Despre toate acestea voi vorbi miercuri. Le mulțumesc Roxy Cociș și Ioana Ienaga pentru invitație. Mi-ar plăcea enorm să văd în sală femei din comunitatea mea.
Locurile sunt limitate, iar înscrierea se face aici, https://davids-protocol.ro/lead-with-presence/

Iar voi, fetelor, v-ați programat testul?

🩷