Povestea Leei, femeia care nu a fost privită

Sunt seri care nu se așază în cuvinte. Le porți ca pe o bijuterie pe care n-o vede nimeni, dar care îți schimbă felul în care alegi să privești în jur.
Aseară, la Casa cu Iederă, harpa Rebecăi a deschis o ușă pe care de obicei o ținem zăvorâtă, ușa dinspre noi către noi. Ne-am strâns câteva femei, la invitația Inei Bulzan, în jurul unei povești vechi, povestea Leei
Leah, cea care nu a fost privită. Cea care a născut copil după copil, sperând că, de data aceasta, va fi în sfârșit văzută. În sfârșit iubită. Și care, într-o zi, s-a oprit. Nu fiindcă ar fi obosit să spere, ci fiindcă descoperise altceva, nu mai avea nevoie de ochii celuilalt ca să existe. Se vedea pe ea. Și, în locul cererii, a ales mulțumirea.
Acolo, cred, se naște libertatea unei femei. În clipa în care nu mai așteaptă privirea nimănui ca să fie, care se odihnești în ceea ce ESTE.
Ina, împreună cu femeile din @empowering_roma_women, a dat naștere unei colecții de „Povești Purtate". Prima, un colier. Și mi se pare atât de drept că tocmai femeile pe care lumea, de prea multe ori, nu le privesc cu blândețe, au fost cele care au modelat, din esențe nobile, povestea femeii nevăzute. Mâinile lor știau prea bine despre ce e vorba. Recunoștință. Mandinița, Casandra, Cris și fiecărei femei din comunitatea romă care a făcut posibile aceste bijuterii. ✨
Mi-a fost dat și mie să povestesc, în seara aceea, din tainele apifitoterapiei. Despre stup, o lume ținută în viață, în întregime, de femele. Despre felul în care natura ne hrănește pe tăcute, fără să ceară să fie văzută. Poate de aceea o iubesc atât. Fiindcă seamănă cu mine. Cu noi.
A fost o seară de la inimă la inimă. Despre femeile nevăzute, despre pierderi, despre destine. Și despre iubire, singura care, până la urmă, ne ține laolaltă pe toate.
Mulțumesc, Ina Bulzan. Mulțumesc, Beck Corlan. Mulțumesc, Rebeca Bere. Mulțumesc fiecăreia care a stat aseară în lumina aceea blândă.
Și fiindcă unele seri cer să fie continuate, vă aștept din nou la Casa cu Iederă mâine, vineri, 5 iunie, de la ora 19:00, la repetiția cu public.
Veniți să FIM. Încă o dată, împreună.
🤍
Publicat prima dată pe Facebook, 4 iunie 2026.