De ce femeile

De fiecare dată când urc pe o scenă, o parte din mine ar vrea să fugă. Și totuși spun „da" de fiecare dată. Duminica acesta o spun din nou, pe 28 iunie voi vorbi la FundaMental Fest, în Cluj, despre apiterapia pentru femei.

M-am întrebat de multe ori de ce. De ce femeile. De ce, dintre toate direcțiile pe care le-aș fi putut lua, m-am întors mereu aici, la corpul femeii și la felul în care îl îngrijim. Sau, mai des, în care uităm să-l îngrijim.

Cred că am câteva răspunsuri. Niciunul complet.

Primul, pentru că am văzut prea multe femei care își tratează corpul ca pe ultimul punct de pe o listă care nu se termină niciodată. Mâncăm din mers, dormim puțin, amânăm. Avem grijă de toți, mai puțin de noi. Iar corpul ține minte tot ce refuzăm să simțim. Nu uită nimic.

Al doilea, pentru că, cu cât înaintez în munca asta, cu atât văd mai limpede cât de subțire e granița dintre ce simțim și ce ni se întâmplă în trup. Tensiunea care nu pleacă, somnul care nu vine, oboseala care nu se mai odihnește, de multe ori nu încep în corp. Încep mai sus, în tot ce ducem în spate fără să spunem nimănui. Apiterapia nu vindecă asta. Dar ne poate readuce, blând, în propriul corp. Și de acolo începe de fapt călătoria.

Al treilea răspuns e cel care mă emoționează cel mai tare. Pentru că nu ducem doar povara noastră. Ducem și ce am moștenit. Frica mamei, tăcerea bunicii, lucrurile pe care femeile din spatele nostru nu și le-au permis niciodată. Trecem mai departe, fără să vrem, ceea ce nu am apucat să vindecăm.

Și aici albinele m-au învățat ceva ce nu citisem în nicio carte de psihologie.

Într-un stup, o larvă oarecare și o viitoare matcă pornesc identic. Același cod genetic, aceeași origine. Ce le desparte e doar ceea ce sunt hrănite. Hrana schimbă totul, schimbă destinul. Iar apoi stupul își transmite mai departe, generație după generație, tot ce a învățat. Albinele, fiecare în parte, trăiesc foarte puțin. Stupul, ca întreg, ține minte de zeci de ani.

În familia noastră, albinele se cresc din 1952. Trei generații care au avut grijă de aceiași stupi, pe același pământ. Și am înțeles abia târziu că, de fapt, și noi suntem un fel de stup. Că ceea ce alegem să ne dăm nouă și să le dăm fetelor noastre, schimbă ce trece mai departe.

De asta lucrez cu femei. Nu ca să le spun ce să facă. Ci pentru că am nevoie, eu însămi, de spațiile astea în care să îmi reamintesc că a avea grijă de mine nu e egoism. E felul în care oprim ceva care altfel s-ar transmite mai departe, neîntrebat.

Dacă ești la FundaMental Festl pe 28 iunie, vino la talk. De la ora 15:00 o să vorbesc despre toate astea mai pe îndelete și o să ne fie, sper, puțin mai ușor împreună.

Iar dacă vrei povestea întreagă, despre noi și despre de ce ne regăsim într-un festival despre echilibru, am scris pe blog.

[link în primul comment]

❤