Eu am ales să mă opresc mergând

Tu când alegi să te oprești?
Din stat. Din statul acela în fața unui monitor. Să te oprești, cu totul. Să îți pui mintea pe pauză.
Stăm. La birou, în mașină, pe canapea. Mereu cu laptopul ori cu telefonul în mână. Corpul stă, aproape toată ziua. Chircit. Picior peste picior. Pântecul strâns și el în niște pantaloni mult prea strâmți. Capul, în schimb, rulează permanent. Nu mai poate sta. Sare de la o grijă la alta, de la o idee la alta. De la un mesaj la altul. Scroll. La fiecare 3 secunde ceva nou ni se imprimă pe retină. Imagine. Sunet. Stare.

Știu prea bine cum e.
Am devenit expertă în asta în ultimul an și ceva. Pentru că viața uneori te poartă pe alte drumuri decât ți-ai propus ori imaginat. Perspectiva montană este o dulce amintire. Natura mi se mai dezvăluie doar pe imaginea de fundal al laptop-ului.

Când oamenii mă întreabă ce să ia ca să se simtă mai bine. Cred cu tărie în ceea ce le recomand. Dar cu cât trec anii, cu atât sunt mai sigură că nimic din ce luăm pe gură nu poate face munca pe care o face mișcarea. Poți să-i dai corpului cea mai bună hrană. Toate suplimentele din lume. Dar dacă nu-l miști, se atrofiază. Pe neobservate. La femei, în perioada perimenopauzei, se întâmplă uneori de pe o zi pe alta. Durerea în articulții. Șoldul imobilizat. Imposibilitatea de a strânge pumnul dimineața când te trezești.

Asta e și realitatea mea de ceva timp. Corpul îmi devine din ce în ce mai greu. Mișcarea îmi este din ce în ce mai străină. Iar Ruben Galiș cred că a intuit asta și a ales să vină până la Timișoara, să îmi povestească despre proiectul lui.

Un camino. Arad – Timișoara la Pas.
Corpul merge, capul se oprește.

Primii kilometri îi faci cu tot ce-ai adus de acasă: lista de lucruri de făcut, grijile, telefonul care vibrează în buzunar. Undeva pe la jumătate, ceva se schimbă. Pașii își găsesc singuri ritmul. Respirația se așază. Gândurile, care la plecare se călcau în picioare, încep să își aștepte rândul. Și la un moment dat îți dai seama că vorbești de o oră cu cineva pe care dimineață nu-l cunoșteai încă.

Am ales să particip.
Am ales să mă alătur acestui proiect.
Pe 11 octombrie facem primul pas. De fapt, vreo 25.000. Din Arad, prin Glogovăț, Mândruloc și Cicir, până la Ghioroc de data asta. E doar începutul. Drumul ăsta îl pregătește pe cel mare, de anul viitor, caminoul Arad – Timișoara.

O să fim acolo, la stațiile de realimentare, cu miere. Iar după pas pregătim un workshop pentru comunitate.

Revin cu detalii, țineți aproape.

Sunt mândră că Apiarium e parte din drumul ăsta, alături de YMCA Arad și de Ruben.

Bocancii mei sunt deja pregătiți și abia aștept să pornim la pas.
Eu am ales să mă opresc mergând.

Tu?

—

* Duminică, 11 octombrie, ne adunăm la 9:00 pe str. Șiriei din Arad. Vreo 20 de kilometri mai încolo, ajungem la plaja din Ghioroc.

Toate detaliile sunt în evenimentul YMCA Arad.
Înscrieri până pe 6 octombrie: https://forms.gle/FakkzZKnS7jTn8yG7

🩷